
Cristina Mihaela NAGY
Conf. univ. dr.
Decan Facultatea de Științe Economice

Decan Facultatea de Științe Economice
Decan al Facultății de Științe Economice din cadrul Universității „Tibiscus” din Timișoara din anul 2020 și cadru didactic titular al facultății din anul 2008, având o experiență academică, managerială și profesională consolidată în domeniul contabilității și al științelor economice.
Absolventă studii universitare de licență în specializarea Contabilitate și informatică de gestiune, studiile de master în specializarea Audit, evaluare și reorganizarea întreprinderii.
Doctor în domeniul Contabilitate, titlul tezei de doctorat fiind „Aportul contabilității în managementul asigurărilor”, și expert contabil, membru CECCAR din 2018. Activitatea didactică vizează discipline din aria contabilității, raportării financiare, analizei economico-financiare, auditului și evaluării întreprinderii, atât la programele de licență, cât și la programele de master. De-a lungul carierei universitare, a coordonat lucrări de licență și disertație, activități de practică studențească și a participat la comisii de finalizare a studiilor, precum și la procese de evaluare și asigurare a calității academice.
În plan managerial, a ocupat funcția de Director de departament in perioada 2018-2020, iar din anul 2020, exercită funcția de Decan al Facultății de Științe Economice, contribuind la coordonarea activității academice, la elaborarea și avizarea planurilor de învățământ, la dezvoltarea programelor de studii și la susținerea activității de cercetare științifică a facultății.
Activitatea de cercetare este orientată spre contabilitate, audit, analiză economico-financiară, evaluarea întreprinderii, asigurări, reorganizare și faliment, fiind concretizată în cărți, capitole de carte, articole științifice și participări la manifestări academice naționale și internaționale.
În timpul liber, îmbină pasiunea pentru călătorii și fotografie, descoperind locuri, culturi și peisaje pe care le surprinde prin imagini, ca formă de relaxare, cunoaștere și exprimare personală.